CPCB – operațiunea de sprijin a operatorilor din breasla noastră

              Am solicitat autorităților statului includerea operatorilor care activează sub codurile CAEN 3212, 4648 și 4777 pe lista domeniilor economice afectate de actuala criză.

              Situația la nivelul domeniului nostru este puternic afectată de actuala criză. Se vorbește puțin despre acest lucru. Este de înțeles. Întreaga atenție a opiniei publice trebuie să fie îndreptată în aceste momente către sănătatea populației și protejarea acesteia.

              Sectorul producției și comercializării de bijuterii nu este deloc unul de primă necesitate, dar cu toate acestea, în cadrul lui activează câteva mii de angajați și, în lipsa unor măsuri de sprijin, aceștia vor avea suferit. În aceeași cauză se vor găsi și investițiile de zeci de milioane de euro făcute în ultimii ani în facilitățile de producție din țara noastră și care acum riscă să cadă pradă actualei crize.

              La nivelul anului 2018 erau 5812 angajați care își desfășurau activitatea în firme care activează în domeniul metalelor prețioase din România. Distribuiți pe coduri CAEN principale, situația acestora este următoarea:

              • 1363 de angajați în firme care activează sub cod CAEN: 3212 - Fabricarea bijuteriilor si articolelor similare din metale și pietre prețioase
              • 474 de angajați în firme care activează sub cod CAEN: 4648 - Comerț cu ridicata al ceasurilor și bijuteriilor
              • 3975 de angajați în firme care activează sub cod CAEN: 4777 - Comerț cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor, în magazine specializate.

              Sub presiunea evenimentelor derulate de la începutul acestui an, operatori și angajați, cu toții suferă deja din cauza actualei crize. Creșterea fără precedent a cotației prețului aurului ca principală materie primă a acestei ramuri s-a resimțit puternic asupra prețurilor la raft care s-au transpus în prăbușirea vânzărilor. Apoi, pe fondul sistării activității de către partenerii asiatici și italieni, numeroși operatori români s-au găsit în ipostaza de a-și reduce activitatea drastic, mult sub nivelul de avarie. În condițiile în care schimburile comerciale derulate între Italia și România în domeniul metalelor prețioase se ridică la valori de peste 340 de milioane de euro în anii 2017 și 2018, unda de șoc provocată în peninsulă s-a resimțit extrem de puternic în ramura noastră. Amânarea sau anularea principalelor târguri internaționale și restricțiile de călătorie s-au înscris și acestea pe lista cauzelor care au condus către actuala situație creată.

              În fine, în cele din urmă, încă de la înregistrarea primelor cazuri de infectare coronavirus în Europa și valurile de panică stârnite de acesta, și continuând cu primele cazuri din țara noastră, activitatea în domeniul producției și comercializării de bijuterii este blocată aproape în totalitate.

              Iar în astfel de situații este nevoie de acțiuni rapide și măsuri de diminuare a pagubelor, operațiuni pe care mulți dintre colegii noștri de breaslă le-au luat deja. În paralel, prin analizarea datelor culese până acum din piață de către CPCB, am considerat justificată solicitarea adresată autorităților române de a include cele trei coduri CAEN pe lista celor care vor beneficia de sprijin guvernamental în depășirea acestui moment extrem de delicat. În aceste sens, au fost depuse solicitări adresate autorităților, iar membrii CPCB au fost în permanent contact cu comisiile parlamentare responsabile de sectorul economic al țării și cu parlamentari care au înțeles importanța susținerii activității breslei noastre.

               

              Urmărim pe mai departe evoluția situațiilor din piață și vom reveni ori de câte ori vor exista comunicări importante ce se impun a fi adresate comunității, nu doar membrilor noștri, prin canalele de comunicare al Asociației.